Viza pentru SUA
|
Activitatea de verificare a legalităţii actelor administrative adoptate sau emise de autorităţile administraţiei publice locale ale Municipiului Bucureşti: a) condiţii de fond: actele administrative să fie emise cu respectarea competenţei materiale şi a competenţei teritoriale, în condiţiile şi la termenele expres prevăzute de actele normative care reglementează domeniul de activitate ce face obiectul măsurii adoptate de autoritatea administraţiei publice locale;
b) condiţii de formă, actele administrative să aibă formă scrisă, să conţină, atât în preambul, cât şi în dispozitiv, toate informaţiile necesare pentru a identifica autoritatea emitentă, destinatarul actului, măsura adoptată, termenul şi condiţiile în care se execută măsura dispusă, sigiliul autorităţii sau ştampila, numărul actului şi numărul de înregistrare al actului administrativ, data emiterii etc.
|
| Ultima actualizare ( Vineri, 10 Iunie 2011 ) |



