Download Muzica Filme Porno

Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti a formulat la Tribunalul Municipiului Bucureşti, de la începutul acestui an, un număr de 78 de acţiuni având ca obiect anularea înscrierii dreptului de proprietate asupra unor autovehicule în evidenţa Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, structura aflata in subordinea IPMB.

Acest demers s-a impus având în vedere faptul că -- aşa cum rezultă din prevederile art. 4 lit. a)  din O.U.G. nr. 50/2008 -- pentru prima înmatriculare a unui autovehicul în România (înscrierea în evidenţă a dobândirii dreptului de proprietate) este necesară plata taxei de poluare, iar trezoreriile din Capitală au infirmat încasarea acestei taxe şi emiterea chitanţelor de care se prevalează pârâţii.

S-a constatat astfel că lipseşte una dintre condiţiile stabilite de lege pentru prima înmatriculare. În paralel, Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Instituţiei Prefectului Municipiului Bucureşti s-a adresat şi organelor de poliţie pentru ca acestea să facă cercetările care se impun. 

"Este un mesaj foarte ferm pe care dorim să-l transmitem celor care încearcă să înmatriculeze în condiţii ilegale autoturisme în Bucureşti. Această măsură vine în completarea măsurilor luate şi în anul 2009 de Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti de a anula, prin ordin al Prefectului, înmatriculări care nu îndeplineau anumite condiţii legale referitoare la încasarea taxei de poluare", a declarat Prefectul Capitalei, Mihai Cristian Atănăsoaei. Prin ordin al Prefectului, în anul 2009 au fost anulate un număr de 305 înmatriculări din aceste cauze.